“In luna martie a anului 2003, pe la 10 seara, aveam cateva carti deschise in fata mea.Am luat o carte dintre ele in mana. Era cartea
” Sistemul unificat de cunostinte” (de Grigori Grabovoi).Am deschis la pagina unde se explica exercitiul de concentrare prin restaurarea
mainii stangi.Am citit textul si am inceput exercitiul de concentrare pe indexul mainii mele.Vad ca pe unghia degetului, ca pe un ecran de
televizor: Grigori Grabovoi incepe sa vorbeasca, ca printr-un ecran! Parea atat de real; erau ca niste unde care emanau din el.La inceput
mi-a fost frica, am crezut ca nu vad bine. Dar am inceput sa privesc cu atentie si am inteles foarte clar ca in interiorul meu, in corpul meu
era o senzatie, nu de incetinire, dar de o concentrare foarte intensa. Imi simteam corpul, dar in acelasi timp eram o alta eu, nu ma regaseam.
Aveam impresia ca tot Universul era in mine.Vedeam tot Pamantul si aceasta impresie era foarte familiara; cum se spune, era o stare de
gratie, asta era impresia.”
“De-a lungul intregii mele vieti am cautat raspunsul la intrebarile mele: in ce bula(sfera) ajungem pe Pamant, care este obiectivul personal
de viata, si aceasta intrebare m-a adus catre invataturile lui Grigori Grabovoi.Mi s-a oferit o carte de-a lui. Am inceput sa o devorez si
mi-am dat seama ca exact de asta aveam nevoie.Am inceput sa studiez intens si am inteles ca gestiunea vietii se face prin crearea armoniei.
Adica, noi intram in guvernarea realitatii noastre si in aceeasi maniera, noi operam restabilirea sanatatii noastre.Daca inainte o faceam de
o maniera inconstienta, in prezent, multumita metodelor lui Grigori Grabovoi,o facem la modul constient, iar realizarea este mult mai
rapida.
Avem exemple: un barbat care este bolnav de mai bine de 20 de ani, ne se mai poate ridica.Ii spun: o sa va ajutam. Iar el raspunde: nu, eu cred in biserica! Adica, tu te duci de 20 de ani la biserica si nu ai nici un rezultat?Nu poti inca sa te ridici si te consideri bolnav?Aici , lucrarea se face foarte repede, sunt fapte, rezultate, aceasta se intampla la modul constient”
Daca tehnologiile lui Grigori Grabovoi nu functionau, nu am fi luat niciodata in serios conferintele si casetele lui, dar faptele vorbesc singure.
In prezent, trebuie sa vorbim despre o tema ingrijoratoare, chiar daca este traditionala: aceasta tema este despre precursorii persecutati
de marea majoritate conservatoare.Aceasta s-a intamplat de-a lungul intregii istorii.
De ce?Avem toate motivele sa credem ca, capacitatea de a descoperi noile aspecte ale existentei a fost deja introdusa de Creator in fiecare
fiinta umana.Cu toate astea, la majoritatea persoanelor aceste capacitati nu sunt inca dezvoltate.
Doar cativa alesi le pot obtine in stare de constiinta normala. Sunt numiti “initiati”. Constiinta colectiva , construita pe parcursul secolelor
pe un ansamblu de stereotipuri, accepta cu greu lista de appel a cercetasilor spirituali. S-a intamplat de multe ori ca cei mai idealisti dintre ei
sa fie victime ale urmaririlor si persecutiilor.
Se pare ca , cu Grigori Grabovoi, asistam la acelasi fenomen!!!
Extract din filmul lui V Guenkova, despre Wanga:
In 1995 Grigori Grabovoi o intalneste in Bulgaria pe celebra prezicatoare Wanga. Pe atunci, ea era deja grav bolnava si nu mai primea pe nimeni. Totusi, pentru Grigori Grabovoi a facut o exceptie. Wanga stia dinainte pe cine trebuia sa intalneasca si de ce.
In aceasta intalnire ea prezice ca Grigori Grabovoi va aduce multe binefaceri omenirii si va deveni celebru in toata lumea.
Dar adevarul despre aceasta intalnire a fost denaturat de catre jurnalisti rau intentionati.
In multe filme si telereportaje aparea ca Wanga l-ar fi demascat pe Grigori Grabovoi si ca l-ar fi considerat un sarlatan. Pentru a dezminti
aceste informatii mincinoase aducem marturiile Valentinei Guenkova, regizor documentarist, cea care a filmat intalnirea pentru filmul
sau consacrat Wangai.
“Am fost foarte surprinsa, comentariul original era total schimbat, adica, comentariul meu nu a fost tradus, si a fost comentat in maniera lor, spunand ca Wanga l-ar fi demascat pe Grigori Grabovoi.
Nu este adevarat, conversatia noastra cu Wanga debuta cu aceste cuvinte: Tu poti multe si trebuie s-o faci in Rusia, trebuie sa ajuti oamenii
si sa nu privesti catre vest, nici catre Germania, nici catre America. Nicaieri! Trebuie s-o faci in Rusia!
Venind din mediul conservator, valul de iritare cel mai transant a fost provocat de vorbele lui Grigori Grabovoi in ce priveste posibilitatile
reale de a invia mortii si perspectiva unei vieti fara pasajul prin moarte. Ca si cum el ar fi fost primul din istorie care ar fi vorbit despre asta!
In teologii in principal occidentale, prezenta prelungita a sufletului in planul fizic si posibilatatea intoarcerii lui in corpul material dupa un sejur in alte planuri este prezentat ca un fapt fundamental.
La sfarsitul secolului 19, ganditorul rus Nicolai Feodorov elabora o filozofie intreaga in care piatra de temelie sunt invataturile despre
posibilatea fiilor de a-i reinvia pe parinti.
Astazi , oamenii de stiinta abordeaza din ce in ce mai direct tema reinvierii si a imortalitatii.
Printre ei, il putem cita pe compatriotul nostru Profesorul Valitov.El pune in evidenta ca in echilibrul proceselor reversibile, timpul poate sa se transforme in masa si energie si dupa asta, apare procesul invers. Rezulta potrivit lui Valitov, ca invierea mortilor de care se vorbeste atata in textele sacre, este foarte posibila.
Inainte de Grigori Grabovoi, vorbeam despre inviere ca de ceva improbabil.In cel mai bun caz, despre ceva posibil intr-un viitor indepartat.
Moartea a fost tot timpul considerata ca un faptinconturnabil al existentei.
Grigori Grabovoi a fost primul care a afirmat ca moartea nu este un element natural.
“Creatorul este Etern! EL creaza doar ceva ce este Etern, adica ceva ce poate deveni la randul sau creator. Problema este in faptul ca el ne-a
creat liberi, dupa imaginea propriei sale libertati, fapt ce da fiecaruia dreptul de a alege fie de a asimila cunostintele sale si de a crea, fie de a nu o face.
Cheia este in liberul albitru al fiecaruia: atunci cand alegem creatia, viata devine eterna,si daca adoptam o asemenea calitate a constiintei,
devenim eterni.
Invitatia insidioasa a lumii clericale ortodoxe, precum si cea a anumitor structuri de putere a atatat una dintre cele mai ne-nobile si perfide masinatii jurnalistice lansate de catre jurnalul” Les espèces” si reluat in masa de catre presa larga: s-a relatat ca Grigori Grabovoi ar fi promis sa readuca la viata in data de 15 octombrie, copii care au pierit la Beslan; Grigori Grabovoi a fost acuzat de sacrilegiu
si ca a vrut sa se imbogateasca pe spatele acestei tragedii.
Ce s-a intamplat cu adevarat?Este adevarat ca Grigori Grabovoi sau vreunul din elevii lui au fost la Beslan?
” Am interogat aproape toate femeile si barbatii, nimeni nu li s-a adresat si nimeni nu a venit sa-i vada.Nu a fost nimeni la Beslan ca sa-si
ofere serviciile pentru a-i invia pe acesti copii.Nimeni nu a vorbit despre invataturile lui Grigori Grabovoi .Au fost doar jurnalisti care au venit sa puna intrebari si le-au aratat un reportaj.
Am decis ca, daca i s-a declarat razboi, vorbesc despre Grigori Grabovoi, noi nu o sa-i ascultam, ne vom asculta inima si sufletul.
Toti am decis ca, inainte de a merge acolo, inainte de a vedea, de a vorbi, de a pune intrebari, sa nu tragem nici o concluzie in aceasta
chestiune.
Dupa moartea copiilor nostri, ziceam si spun tuturor jurnalistilor: il visez pe fiul meu, toate femeile din Beslan isi viseaza copiii. i toti spun: mama, ma voi intoarce! Dar nimic din toate astea nu s-a intamplat.
Am intrebat-o pe Rita si pe celelalte femei, i-am intrebat pe toti cei care si-au pierdut parintii, copiii. I-am intrebat: ati avut o asemenea
impresie? Toti au raspuns ca nu. Intelegeti? Nimeni nu poate dovedi ca se poate intampla, cine va trai va vedea!”
Jurnalisti insensibili, care nu aveau alt scop decat sa-l calomnieze pe Grigori Grabovoi (care tocmai isi anuntase candidatura la alegerile
prezidentiale din 2008) au denaturat in mod rusinos faptele tragediei de la Beslan si au aranjat data fara nici un raport cu aceasta.
“Ne-am intalnit cu Grigori Grabovoi in luna septembrie. De acolo vine informatia de 15 octombrie, dar aceasta data de 15 octombrie a fost avansata ca un prognostic lunar. Oamenii s-au intalnit, sunt clarvazatori, oameni care dau pronosticuri, care lucreaza
cu Grigori Grabovoi. Dadeau pronosticuri la situatii critice ce puteau aparea in diferite regiuni.”
“Am scris in mai multe reprize, am dat interviuri,am descoperit invataturile lui Grigori Grabovoi din intamplare; am aflat despre o carte in noiembrie, la Odessa. Se numea:”Invierea si viata eterna sunt de acum realitatea noastra”.
Am studiat aceasta munca stiintifica, intelegeam din punct de vedere intelectual ca acest lucru se afla la frontiera fantasticului, dar inima si sufletul nostru il acceptau.Am decis atunci ca acest lucru merita un studiu aprofondat.Oricum, aceasta priveste copiii nostri.”
Reinvierea este legata de credinta. Invataturile lui Grigori Grabovoi sunt fondate pe Biblie. In Biblie , ca si in toate religiile, se pomeneste
despre Inviere, ceea ce face ca aceasta credinta sa fie prezenta in sufletul oamenilor. E adevarat in special in situatia pe care noi o traim.
Am inceput sa citim Biblia si sa studiem lucrarea lui Grigori Grabovoi. Stiti, sufletul si constiinta noastra o accepta.
Daca timpul a fost creat de Dumnezeu ,daca sufletul se intoarce la Dumnezeu si Dumnezeu a creat un corp fizic in jurul sufletului,
pentru astea trebuie pur si simplu timp.”
Si cum spune Grigori Grabovoi ” timpul a venit”.
Chiar si dupa campania calomniatoare privitoare la Beslan, persecutiile contra lui Grigori Grabovoi nu s-au oprit.Zvonul ca el lua 39000 de ruble pe o consultatie, ca promite invierea rapida a celor dragi, insinuari sunt lansate si deversate de asemenea asupra vietii lui private.
Pe canalul MTV a aparut o doamna exaltata care se intitula modest “Imaparateasa Universului” si care afirma ca este sotia lui Grigori
Grabovoi.Imaginati-va cat a fost de penibil pentru Yelena Barisovna, adevarata sotie a lui Grigori Grabovoi de a auzi despre o asemenea
campanie josnica si de a continua sa-si creasca in aceste conditii cei 3 copii.
La putin timp dupa asta, opozantii lui Grigori Grabovoi au lansat o provocare ce viza sa furnizeze un pretext pentru o arestare.
Executantul acestei misiuni a fost un jurnalist de la Komsomolskaya pravda, Varsovin.Il prinde pe Grigori Grabovoi cu un montaj al unei
fotografii robot, realizata in redactie si i-ar fi cerut sa-l invie.Grigori Grabovoi ar fi promis s-o faca.
Pe aceasta baza, Grigori Grabovoi a fost acuzat de escrocherie si arestat.
“Grigori Grabovoi are o procedura, invierea la modul general; adica el face conferinte si seminarii pe acest subiect.Varsovin s-a inscris la acest ciclu de conferinte, a platit pentru asta si a ascultat ce spunea Grigori Grabovoi ;apoi Varsovin i-a aratat fotografia robot si l-a intrebat: este viu?
Grigori Grabovoi, dupa spusele lui Varsovin ca eu nu stiu ce s-a intamplat in realitate, ii raspunde ca acest om este in viata. Trebuie sa
spun ca nici macar asta nu ma mira. De ce?
Cand un om cu un asemenea nivel de constiinta priveste catre ceva, totul revine la viata.
Chiar daca vorbesc despre cele relatate de Varsovin, aceasta situatie nu ma socheaza. Chiar daca ar fi fost asa cum spune el ,da, chiar daca
ar fi fost cum afirma el, pentru ca era o prelungire naturala a ceea ce facea Ioan, de ceea ce facem noi, de tot ce a fost realizat inaintea noastra.
Sa incercam sa vedem lucrurile:este putin sau mult ? Vedeti, el a salvat mii de vieti, fapt confirmat de catre medicina. Sunt documente
care atesta ca era un dignostic negativ si apoi nu mai era. Atunci cat costa o asemenea munca si aceste cunostinte, cat costa un tratament
pentru a salva un pacient cu cancer, cat costa sa regenerezi un organ?
Sa revenim la medicina oficiala: ea nu se ocupa de inviere, dar de transplant de organe; si noi ne ocupam de rinichi, dar stiind ca un transpalnt costa intre 30-50 de mii de dolari.
In ce priveste onorariile exorbitante pe care Grigori Grabovoi le-ar fi primit, a fost evidentiat in ciuda calomniilor, ca el nu ar fi avut nici
o treaba cu banii sau cu finantele. Era o structura comerciala care se ocupa. Se pare ca ei utilizau des numele lui pentru propriile lor interese.
Castigurile lui Grigori Grabovoi n-au fost niciodata foarte mari.
Datorita faptului ca nu este o organizatie comerciala, fundatia lui Grigori Grabovoi nu avea dreptul de a face operatii financiare, acestea
erau facute prin intermediul unui organism financiar de care se ocupa Alexei Kalachnikov.El era insarcinat cu editarea literaturii, producerea
de casete video, inregistrarea si organizarea seminariilor si stabilea preturile. Aceasta este munca acestei organizatii.
Grigori Grabovoi trebuia sa ia onorarii in valoare de 8000 de ruble de la aceasta organizatie, de care el nu beneficia. Veniturile sale esentiale
proveneau din diagnosticul tehnic in materie de aviatie.
Seminariile se derulau gratuit si el repeta des: “daca nu doriti sa primiti casete video, veniti pur si simplu, veniti gratuit, fara nici o
programare
Istoria persecutiilor lui Grigori Grabovoi arata ca societatea in care traim, raporturile, dintre oamenii simpli si cei care au adus umanitatii
binefaceri inestimabile sunt, din pacate, grosolane.
Totul este determinat de catre oamenii de putere sau cei din grupurile financiare.Este nefericirea societatii noastre, simptomul gravitatii bolii de care sufera.
Trebuie repetat inca o data ca noi, societatea noastra , planeta insasi, ca si entitate vie in planul cosmic, se afunda din ce in ce mai mult…
Starea ecologica a biosferei se apropie din ce in ce mai mult de limita, si de acolo inainte pot sa se nasca epidemii masive si moartea a
milioane de persoane, totul pe fondul unei catastrofe tehnologice.
In acest context, mediile internationale financiare si elitele lor continua sa-si imparta zonele de influenta, netinand cont decat de interesele
lor geo-politice.
Totusi, vocea minoritatii, a celor ce cunosc legile cosmosului si care inteleg pericolul in care este umanitatea se fac auzite din ce in ce mai mult si tot mai clar.
Noua reprezentare a lumii se bazeaza pe o privire globala asupra creatiei, perceputa ca un organism inteligent, creat pentru un scop precis
de catre Creator, tragand calea constiintei oamenilor.Acest proces nu poate fi oprit prin provocari, minciuni sau violente.